Ceva de post

Daca astazi stati prost cu timpul si sunteti grabite sau poate nu aveti inca nici o idee vin eu cu o reteta usoara.Potrivita pentru masa de amiaz sau pentru cina.Daca e pentru amiaz, pregatiti repede o supa de zarzavaturi si alaturati acest platou pentru felul doi.

Aveti nevoie de cativa cartofi pentru prajit, mazare boabe( eu am cumparat la cutie deci e fiarta) prajita putin in ulei, o lingura doua de zacusca si asparagos la borcan.Nu stiu cum se numeste in tara aceasta leguma dar cu siguranta voi o cunoasteti si stiti despre ce este vorba. :)

Iar daca  e pentru cina, atunci alaturati un pahar cu compot de care aveti in camara.

Pofta buna! :)

Din nou patchwork

Mi s-a facut dor de patchwork.:) Deocamdata am oprit patratelele crosetate deoarece afara e soare si miroase frumos a primavara iar croseta merge bine pe vreme de ploaie. :) Acum am luat alte patratele din material  acestea fiind mai subtiri  nu transpira in maini.Am terminat de cusut suprafata care mi-am propus-o sa fie din patratele.Am cusut vreo 250 de bucati, imbinandule alandala adica cum mi-au venit la mana fara sa le dau o forma anume. Dar imi place cum a iesit pana in prezent.

Problema care am intampinat-o este ca am ramas in pana de material.Mi-a mai ramas vreo doua bucati mai mici insa nu-mi ajung pentru a termina lucrarea.Asa ca am pus lucrul in cutie la odihna.

Zilele acestea am mai intrat pe net pe la blogurile de patwork si m-am inspirat in legatura cu lucrul pe care l-am fost inceput.

Acum l-am scos din nou si zilele acestea o sa dau din maini ca sunt tare curioasa cum imi va iesi pana la final.

Deocamdata nu pot sa dau prea multe indicatii dar cat am ceva cusut o sa le aduc aici. :)

Stiu doar ca voi aplica si bucatele de danteluta.

Sfarsitul acesta de saptamana mi l-am programat la cusut defapt numai Sambata fara Duminica. Pentru Duminica ne gandim sa iesim undeva la plimbare.

Pana saptamana viitoare...

Va doresc bucurii !

Reusita unei zile minunate!

            

Daca  sunteti in calatorie si treceti si prin orasul Sebes sau poate sunteti locuitori ai acestui orasel, daca va opriti in fata Bisericii din Greci, pe poarta acesteia in fiecare saptamana veti citi un nou gand pentru suflet!
Intr-una din zile am trecut si eu pe acolo si am citit si am scris in carnetel urmatorul gand.

                                    Astazi
                                  Nu ai voie sa fii trist!
                             
                                  Nu ai voie sa te certi!

                                  Nu ai voie sa fii uricios!

                                  Nu ai voie sa fii nedrept!

                                  Nu ai voie sa nu muncesti!

                                  Nu ai voie sa uiti ca esti OM!!!

                                     Astazi ai voie sa iubesti!

La cateva zile dupa ce am citit si scris acest gand, am trecut pe la primaria orasului cu ceva probleme de rezolvat.Daca nu gresesc, am intrat in biroul unde se lucreaza la certificatele de nastere.Acolo pe un perete am gasit aceste randuri....in acel moment m-am gandit ca acolo trebuie sa lucreze o persoana care merge la biserica sau cel putin a trecut pe acolo si a cules randurile.Am felicitat in gand acea persoana!
Dupa cateva zile aceleasi randuri le-am recitit intr-un alt birou...
                         
                                                Va doresc o zi linistita!

Leapsa de la Irina si Loredana

Am primit o lepsa de la doua fete dragi Irina si Loredana, multumesc! :) tema: cu substract financiar.
Saptamana trecuta cel mai mult am platit darile la banca.
Daca as castiga maine 10.000 de euro sunt sigura ca as mai trece un prag mare la casa de la tara! :)
Reteta mea preferata dintre cele mai ieftine sunt cartofii prajiti cu ochiuri alaturi de o salata mixta ( nu poate lipsi salata ochiurile da) :)
Distractia mea preferata care nu implica cheltuieli este sa mai dau o tura prin magazinele cu materiale si dantele, ate, broderii si toate cele si imi mai place inca ceva decorarea casei.:)
Voi considera saptamana aceasta un succes pe blogul meu daca voi reusi sa mai cos ceva si sa aduc aici dar nu prea vad cum ca tare stau rau cu timpul....
Daca ar fi sa fac o cheltuiala mai mare si nu neaparat necesara mi-as cumpara o vitrina alba cu doua usi pentru bucataria de la tara.:)
Cand eram copil visam sa fiu, nu prea am visat dar nici nu am ajuns.:( Acum regret  ca nu am fost mai consecventa in ale studiului dar, daca as putea sa dau  timpul inapoi sunt sigura ca as opta pentru dizain in decoratiuni interioare.
Dintre mere si pere imi plac amandoua  merele crude iar perele in compot cu scortisoara :)
Intre ghiocei si zambile aleg zambilele cu parfumul lor!
Banii reprezinta pentru mine traiul de zi cu zi.
Dau leapsa mai departe la: Mariana(Portile cerului)
                                         Alina ( Caminul meu)
                                      Oana ( Dumitrii si comorile)
                                      Iasmin( Locuind in inima mea).
                                             
                                             Un sfarsit de saptamana cald!
                                     

Zile de ploaie...

La noi e frig si ploua.Cerul e incarcat de lacrimile care acum cad pe acest petec de pamant.Cel putin de vreo sapte luni, aici nu am vazut picatura de ploaie.Desi asteptam primavara cu nerabdare trebuie sa ne oprim din placerile noastre si sa multumim mai intai Domnului pentru mila Sa cea mare!
    Iata cerul si cerul cerului lui Dumnezeu, oceanul si pamantul se cutremura cand Domnul le cerceteaza.
    Asemenea muntii si temeliile pamantului, cand va cauta spre ele, de frica se vor cutremura.
    El a randuit pentru totdeauna lucrurile Sale si a hotarat pentru vecie rostul lor; ele nu stiu de foame, nici de oboseala si nu contenesc sa-si faca datoria.
    Nici unul din aceste lucruri nu se ciocneste cu cel de langa el si mereu asculta de porunca Lui.( Isus Sirah din cap 16)
Cu siguranta unii dintre noi am cartit impotriva vremii deoarece noi asteptam cu totul alt anotimp....
Desi soarele a fost nelipsit de pe cerul Spaniei toata iarna, primavara soarele are frumusetea lui....primele flori se oglindesc in razele lui razlete.Petuniile si panselutele cu gulerasele lor catifelate zambesc trecatorilor de pe marginile aleilor unde in urma cu cateva zile au fost plantate cu bucurie.Astazi nu vor mai gusta din caldura si lumina soarelui insa se vor bucura din plin de boabele lacrimilor cazute ca dar din cer.
Si noi oamenii inca ne mai putem cuibari in fotoliu cu o carte in mana, ori albumul cu fotografiile din copilarie, alaturi de un ceai fierbinte sau cafeluta cu un biscuite, jurnalul cu ganduri crestine, croseta ori ceva de cusut, pur si simplu umpleti-va ziua cu ceva de folos sufletesc.

      Lui Bogdan i-am pregatit orarul pe a doua jumatate al lunii martie cu privire la indatoririle lui casnice.
Bogdan al nostru mereu are nevoie de bani ba pentru una ba pentru alta.Intr-una din zile imi spune:
Mami ai putea sa-mi dai ceva de lucru aici in casa si apoi sa-mi dai cativa bani pentru ceea ce fac? stii vreau sa-mi strang niste banuti...
Mi-a placut ideea asa ca am trecut la treaba.L-am insarcinat cu doua lucruri.Baia si aspiratul casei.
Aspiratul trebuie sa-l faca in fiecare seara iar baia o zi da si una nu. Duminica liber! :)

Am considerat ca e ceva munca si va trage mult folos din aceasta experienta.Munca il va ajuta sa invete sa respecte curatenia facuta de o alta persoana, isi va da seama sa pretuiasca mai mult studiul pe care nu trebuie sa-l neglijeze, valoarea banului ( pobabil ca nu-l va strica pe orice... v-a invata sa-l investeasca), ma gandesc ca va deveni mai ordonat ( bineinteles ca odata cu varsta se intiparesc si aceste insusiri) si insfarsit va avea si el banutul lui.De ceva timp isi doreste o chitara mai buna...
Ne-am inteles si la soldul pe luna care va fi 20 de euro.
A fost foarte incantat mai ales cand a auzit de asa multi bani...:) dar cand i-am spus ca, chitara si-o poate cumpara cu banii adunati pe cel putin 6,7 luni, s-a molesit nu i-a mai suras asa de mult ideea...:))))
El vrea totul pe moment ceea ce nu e cu putinta....
Sunt sigura ca pe parcurs are nevoie de incurajari voi incerca sa fiu la locul si timpul potrivit!
                                                  Va doresc o saptamana binecuvantata!

Din nou o zi....

Daca primiti o inspiratie de sus,... din care, rasare un vis,...face-ti tot ce tine de voi,... si-i dati-i o sansa de a fi realizat!!!

Gandul de m-ai sus l-am cules.....

Iar cel de azi, la fel...

Cu drag....

Corina

Femeia casnica III

José Martí, Apostolul Cubei, vorbea de “meseria “ de om, pentru care trebuie pregătit copilul. Cu siguranţă că bazele le punea mama - cu cât mai pregătită pentru asta, cu atât mai bine pentru societate -. Şapte ani de-acasă! Ştim cu toţii ce-nseamnă această expresie din popor, referindu-se mai ales la situaţia negativă. De ce oare? Pentru că lipsa lor, adică lipsa educaţiei din acei ani  şi de acolo, din cuibul de dragoste şi căldură,  îl  împiedică pe om să  fie

om de omenie. Ce de expresii pline de tâlc, de învăţătură! Iar noi fugim după teorii moderne şi de prin alte părţi.

 Femeia trebuie să se emancipeze, cu siguranţă, dar nu “aruncând  odată cu apa din copaie şi copilul”. Ea trebuie să se descătuşeze de lanţurile care o  împilează,    nu de legăturile ce dau viaţă, ei şi celorlaltora. Emanciparea femeii înseamnă cultivarea ei  şi uşurarea de sarcini, ce trebuie şi pot fi preluate de societate. Să i se ia  toată povara pe care de secole o poartă, nu  copilul  de care atâta nevoie are ea,  dar mai ales el, viitorul cetăţean al lumii.  Şi, aparent  uşurând-o,  el  să fie dus la creşă iar ea ….la muncă!  E una din consecinţele emancipării; poate  dintre cele mai dureroase. O prietenă din copilarie mi-a povestit că prin anii ’77, când fiul ei avea aproape 2 ani, obligată, ca asistent universitar, să meargă la cules de  porumb cu studenţii – celebra muncă patriotică - şi neavând pe nimeni apropiat să-i încredinţeze copilul, şi-a luat inima-n dinţi să ceară unor doamne – una cu rol administrativ, alta secretar de partid   – să-i permită să rămână alături de copilul ei. Cu multă superioritate, i-au răspuns: “-Dă-ţi copilul la creşă! Dă-ţi copilul la creşă! “ Aşa că, mama lui Ionuţ a trebuit să plece; convorbirile la telefon cu copilaşul ei erau umplute cu lacrimi la cele două capete ale firului.

Cuvintele au viaţa lor, îşi schimbă sensul, într-o direcţie sau alta. Îmi vine acum în minte  cuvântul “ţăran” care pentru mine a avut întotdeauna o conotaţie nu numai pozitivă ci una cu totul specială, rivalizând în modul cel mai efectiv cu acela de nobil. Acum vreo şapte ani, înainte de intrarea noastră glorioasă în Uniunea Europeană, cineva scrisese în “Român în lume”( am aflat mai apoi că era un tânăr, ceea ce era şi mai surprinzător şi deci îmbucurător) un minunat articol intitulat  Românii sunt  un popor de ţărani. Mare mi-a fost însă  uimirea, şi  supărarea,  când altcineva, tot tânăr, mi-a spus: “Auzi domnule, să ne facă  ţărani!”. Pentru că,  de când cu atâta civilizaţie orăşenescă, “ţăran” a devenit un adjectiv cu sens peiorativ ( asta atât  datorită ignoranţei orăşenilor cât  şi  decăderii ţăranilor, veniţi la oraş şi preschimbaţi  în proletari, adică în robi industriali). Cred că ceva asemănător se întâmplă şi cu cuvântul “casnică” . Nu ştiu dacă a avut vreodată un sens pe deplin pozitiv, căci femeia nu a fost niciodată preţuită la justa valoare  (poate doart de poeţi, filozofi sau copii). Socialmente nu i s-a recunoscut de fapt însemnătatea. De acolo şi necesitatea emancipării ei. De fapt necesitatea  recunoaşterii valorii ei. Ceea ce este cu totul altceva.  Nu vreau să bagatelizez  cumva  acest cuvânt, ba dimpotrivă, el fiind pentru mine un adevărat  titlu de onoare. Mă gândesc însă că  piaţa modernă pune tot mai mult accent pe “produsele de casă” ; petrecem sau ne simţim, mâncăm, ”ca la mama acasă”. E pură publicitate? Poate da, poate nu.  În orice caz am putea profita ca să atragem puţin atenţia asupra cât de mult înseamnă casa  şi….derivatele ei!  Din păcate femeia casnică pare a fi încă un asemenea derivat! Sau nici măcar!                                    

                                                                   I.B.

Femeia casnica ll

Nu eram pregătită  pentru viaţa de familie, pe care o doream din tot sufletul,  dar  a cărei responsabilitate nu avea încă ecou real în  conştiinţa mea. Împărţită între casă şi serviciu, între vocaţia de mamă/soţie  şi cea de profesoară, am fost treptat supusă unei tensiuni pe care cu mare greutate, şi în foarte mult timp, am reuşit (oare chiar am reuşit?) s-o depăşesc. Mi-a fost cumplit  de  greu să înţeleg, şi mai ales s-accept,  că “cine aleargă după doi iepuri nu prinde niciunul”. Că nu se pot face două lucruri în acelaşi timp  (decât în cazuri cu totul excepţionale) şi că unul din ele trebuie  - sau va fi în orice caz -  sacrificat. Şi care va fi acesta? Desigur casa, căci acolo, în ea, lucrurile  nu se văd   - deocamdată! -  , acolo, în ea,  nu există  un şef care să te dea afară  - oare? - , acolo, în ea, eşti înţeleasă,  întrucât “ ai tăi te iubesc”. Toate astea sunt adevărate, până la un punct însă. Căci  realitatea “cu adevărat adevărată”, adică cea profundă, este alta. Locul unde eşti absolut necesară, unică, de neînlocuit e casa,  e familia ta. De acolo nu eşti dată niciodată  afară  - ba dimpotrivă chemată, căci e mare nevoie de tine, oricât de nepricepută ai fi -. Acolo eşti înţeleasă,  dar, mai ales,   acolo este cea mai mare nevoie ca tu  să-nţelegi, căci cine altcineva este balsamul ce-alină toate durerile? Acolo lucrurile vor ieşi la iveală,  mai devreme sau mai târziu, nu din altă pricină decât pentru că “nicio minciună nu ţine o veşnicie”.  Şi a-ţi abandona – chiar şi cu cele mai bune intenţii - menirea esenţială este echivalent cu o  minciună. Minciuna este contrariul adevărului iar pentru o mamă a privi în altă  parte decât înspre familia ei înseamnă  a  încălca adevărul, a trăda.

Îmi spunea mai de mult  fiica mea: “ În momentul în care eşti mamă toate celelalte trec pe un plan secundar”. Poate că  sună egoist o asemenea afirmaţie dar ea exprimă de fapt o realitate adâncă de care prea puţine dintre femeile integrate în angrenajul social ţin seama. “Mamă, iar pleci?”,  îşi amintea  deunăzi, cu durere, o   prietenă, de vorbele mult prea frecvente ale  fetiţei  ei. Nu pleca la plimbare, la distracţie sau la vreo întâlnire galantă, ci la lucru!  Că deh,….ne-am emancipat!

Am înţeles cu timpul  cât de departe eram de adevăratul sens al cuvântului CASNICĂ. Spaniolii spun “ama de casa”. Chiar numai faptul că este un substantiv cu valoare deplină (nu un subtantiv derivat dintr-un adjectiv)  dă  cuvântului altă greutate. Ca să nu mai vorbim de sensul  pe care îl are acest substantiv: AMA, adică stăpână. Stăpână a casei!  Spuneam la-nceput că mama transformase casa în palat. Asta face de fapt orice  casnică ce-şi merită numele, orice bună gospodină, cum se mai spune, din ce  în ce mai rar. (Păcat, căci  în  felul acesta mai puteam simţi ceva din vechea demnitate,  “gospod” însemnând în româna veche “domnesc”).  Nu e doar o supoziţie teoretică căci în acest moment îmi vine în minte cineva foarte drag: Mariţi. Venea la noi în fiecare an la Lăsata Secului ca să ne facă gogoşi. Cele mai bune din lume! Fusese bucătăreasă sau ajutor de bucătăreasă la Simion Mehedinţi şi era sfetnicul de nădejde al mamei. Avea o cămăruţă - în incinta abatorului, unde lucra soţul ei - care strălucea de curăţenie, deşi era acolo un du-te-vino continuu. Ea rămâne pentru mine modelul de gospodină. Târziu mi s-a spus  că era ţigancă.

Încet-încet cuvântul  “casnică” a dobândit în conştiin ţa mea valenţe pe care nici nu i le puteam bănui. Am înţeles cu timpul că baza societăţii este CASA, că nucleul ei este familia, că acolo se plămădesc nu  elementele unui conglomerat, care ar fi societatea, ci oamenii acestei lumi, persoane  unice,  inconfundabile.  (Spunea cândva Pablo Casals un lucru care m-a marcat : Educatorii - părinţii, profesorii -  trebuie să inculce copilului ideea unicităţii lui; în felul acesta nimeni nu mai poate ucide pe altul, căci ar insemna să ucidă ceva unic! Sau – continuând judecata :  nimeni nu ar mai putea invidia pe altul. Ştiindu-se unic, cu o valoare intrinsecă, la fel ca şi celălalt, dar neidentic cu el, nimeni nu ar mai trebui  să aibă vreun complex de inferioritate  şi nici să simtă cumva invidie, de vreme ce el are ceva ce nimeni altul nu are! ). Am  înţeles cât de nedreaptă este societatea noastră civilizată  atunci când “emancipează femeia”, ca să spun  aşa,   obligând-o oarecum la asta, scoţând-o aproape forţat din casă! Nu că aş fi  împotriva emancipării, Doamne fereşte! Sunt însă împotriva unei emancipări greşite, aparente, înşelătoare. Prin care, pe de o parte, femeia este de fapt  înrobită dublu: în casă şi în  afara  ei! Iar pe de alta, este  îndepărtată  de la menirea ei adevărată,  este deviată de la ceea ce o face unică: “meseria”  de mamă.


                                                                                   Va urma...

Femeia casnica

Doamna Ileana Bucurenciu este un om intelectual fiind profesoara de limba si literatura romana la Universitatea de aici din Alcala dar, si un om frumos cu care ma intalnesc in fiecare Duminica la Sfanta Biserica.Ieri mi-a trimis un material fiind ziua femeii , pe care vreau sa-l aduc aici deoarece sunt parte din framantarile dansei dar si framantarile femeilor sau mai bine zis mamelor ale acestei generatii care nu sunt altele decat noi.Materialul fiind  destul de lung  o sa-l impart in mai multe postari.

"Mama mea era casnică. Dar ce casnică!!! Dintre cele care fac din casă palat. Nu în sensul material al cuvântului ci în cel valoric. Casa casă şi masa masă, spune o vorbă românească  înţeleaptă, prin care se arată că lucrurile sunt aşa cum trebuie să fie. Adică cum? Echilibrate, la locul lor, la timpul lor. Como Dios manda, ar spune spaniolul.

Cine mai poate spune astăzi  aşa ceva?  Acum, când femeia nu  mai este ţintuită la tigaie şi la ţânci, ci i s-a dat libertatea de a ieşi din ţarcul casei în arena cea mare a societăţii, ea este medic, inginer, profesor, judecător, strungar, lăcătuş, electrician etc, etc, etc, etc…. Tot ce vrea şi ce…nu vrea! E extraordinar să fii una din acestea – sau chiar mai multe!  E nemapomenit să te poţi simţi, în sfârşit,  egală cu… egalul tău, să-ţi poţi dezvolta întreaga  capacitate de care dispui, să-ţi  poţi înmulţi  talanţii pe  care ţi i-a dat Dumnezeu! Nimeni nu se mai îndoieşte astăzi, în lumea noastră civilizată, de faptul că o femeie este nu doar la fel de capabilă ca un bărbat, ci - şi asta nu în nu puţine cazuri - chiar superioară lui.

Dar  s-a gândit oare cineva care e preţul acestei emancipări,  cu ce se plătesc  toate aceste…avantaje, aceste… câştiguri, aceste…victorii?  S-a gândit careva dintre noi  vreodată că în timp ce studiem, sau profesăm una din aceste meserii pentru care le-am studiat, pierdem

ceva ce mamele şi bunicile noastre, demodate, neemancipate,  aveau din plin?   Ceva esenţial, care le

făcea nu egale cu bărbatul ci chiar superioare, deşi ele nu- şi dădeau seama, sau dacă  îşi dădeau seama  nu aveau timp să o spună, sau pur şi simplu nu socoteau important să o spună! Aveau simţul menirii lor, fără să teoretizeze, fără ca cineva să  le fi convins de asta. Aşa pomeniseră de când lumea  şi aşa făceau şi ele, cât puteau de bine. Pe spinarea lor purtau întreaga povară a casei, cu treburile mici  şi chiar mari ale gospodăriei,  dar mai ales cu  creşterea pruncilor. Fără să  ştie,  ştiau  că  aveau o misiune de îndeplinit, aceea de a duce viaţa mai departe. Ştiau, fără să  ştie, că ele sunt  stâlpul.  Fără  ele  familia se năruia. (Nu degeaba cuvântul “femeie” provine din latinescul  “familia”).

Eu una nu m-am gândit. Am crezut pur şi simplu că totul merge de la sine, că  a întemeia o familie este doar  contextul  -  complex, ce-i drept -  pentru a mă putea realiza pe plan profesional. Şi m-am pomenit în faţa unei realităţi cu totul deosebite de ceea ce-mi închipuisem eu. Învăţată acasă ca lucrurile să se facă simplu, ca de la sine parcă, credeam că treburile casei – gospodăria şi copiii – nu au nevoie de un timp anume – şi încă mult! - şi nici de cunoştinţe, sau mai degrabă calităţi, speciale. Credeam că orice femeie e casnică prin naştere. A completa de exemplu într-un formular căsuţa referitoare la profesie cu “casnică” mi se părea a fi echivalent cu lipsa de profesie; probabil chiar asimilam cuvântul cu “obiecte casnice” sau “industrie casnică”, adică ceva ce s-ar putea defini mai degrabă prin  carenţă, prin lipsă de importanţă, ceva ce nu ar ajunge la o categorie semnificativă din punct de vedere social, şi nicidecum  ceva de o bogăţie extraordinară. Ce amarnic mă înşelam! Şi cât de scump aveam să plătesc această înşelare! Eu, dar mai ales ai mei, şi  în primul rând  copiii!"                                  

                                                    Va urma               

Mama...

Mi-ai cantat cu glas de lacrimi, leganandu-ma alene,

alinandu-mi cu-al tau cantec lacrima ivita-n gene.

Si mi-ai plans infiorata cantecele duiosiei,

de-ai trezit in al meu suflet , cald, fiorul armoniei.

Mi-ai citit in ceasuri sfinte din Cazanii si Scriptura,

a lui Dumnezeu iubire ele-n inima-mi crescura.

In singuratatea serii, luminat de raza lunii,

m-ai facut sa simt puterea si odihna rugaciunii.

..................................

Ti-aduci aminte mama de vremea fericita

cand ma tineai in brate si paru-mi sarutai,

cand nu aveai pe lume fiinta mai iubita,

nici ochi mai plini de farmec si nici mai dulce grai

Ti-aduci aminte mama cand paru-mi sarutai?...

........................................

-Ce sa-ti aduc eu, mama,·napoi cand am sa vin

de unde merg departe? -Obrazul tau senin!

-Ce sa-ti aduc eu mama cand am sa-ntorc candva,

sa-ti fac o bucurie? - Curata fata ta!

-Ce sa-ti aduc eu, mama, sa-ti bucur ochii dulci?

-Credinta si iubirea, curate cum le duci.

Nimic din ce prin lume iesiva-n calea ta

sa nu-ti umbreasca fata, nici inima sa-ti ia!

..................................

Copil eram candva si-n mine pacatul nu era strapuns,

in taina inimii senine nimic n-aveam atunci ascuns,

in taina inimii senine nimic n-aveam atunci ascuns.

A lumii multe patimi rele pe calea lor nu m-au fost dus,

comoara inimioarei mele era atunci numai Iisus,

comoara inimioarei mele era atunci numai Iisus.

..........................

Nici un soare nu-i pe lume, sa te lumineze-asa,

ca privirea mamei bune in intunecarea ta.

Mamei bune, mamei bune,

ca privirea mamei bune in intunecarea ta....

.................................

Nici putere nu-i pe lume sa te mai ajute ca

rugaciunea mamei bune in instrainarea ta.

Mamei bune, mamei bune,

rugaciunea mamei bune in instrainarea ta.

Pretuieste-o caci pe lume doar o mama poti avea!

Ei ii esti dator iubirea cat esti tu si cat e ea.

Mamei bune, mamei bune,

ei ii iesti dator iubirea cat esti tu si cat e ea.

Patrisia mi-a dat voie "sa-mi fac de cap" cu pozele ei, iar Fr.Traian Dorz mi-a daruit clipe de amintiri si lacrimi din harfa lui nemuritoare.

Multumesc Patrisia, multumesc Fr.Traian, si multumesc mamei mele pentru tot ce a facut pentru mine.

La multi ani  mama draga!

La multi ani voua tuturor celor care sunteti mame!

Sa reflexionam putin

Renunţă la a-i mai judeca pe alţii;

descoperă-L pe Hristos care trăieşte în ei!!!

Renunţă la a mai spune cuvinte care rănesc;

mai bine rosteşte cuvinte care vindecă!!!

Renunţă la a mai fi nemulţumit;

umple-te de recunoştinţă!!!

Ţine post de nervi;

umple-te cu răbdare!!!

Ţine post de pesimism;

umple-te cu speranţă!!!

Ţine post de îngrijorări inutile;

umple-te de încredere în Domnul!!!

Renunţă la a-ţi mai plânge de milă;

umple-te de bucurie şi recunoştinţă,

că eşti în viaţă!!!

Renunţă la a mai vorbi despre alţii;

mai bine roagă-te pentru ei!!!

Renunţă la a mai fi rău;

mai bine fă exerciţii aplicate de bunătate!!!

Renunţă la a-ţi mai da atâta importanţă;

umple-te de compasiune pentru ceilalţi!!!

Renunţă la teama că-ţi vei pierde  lucrurile tale;

mai bine fă-te generos şi bucură-i pe ceilalţi

cu darurile tale!!!

Renunţă la a mai fi acru;

mai bine radiază adieri de inimă dulce!!!

Ţine post de tot ceea ce te separă de Iisus;

umple-te de tot ceea ce te apropie de El!!!
(de la parintele)

Martisoare duhovnicesti

Buna dimineata la o noua saptamana!

Duminica de ieri fiind prima Duminica din luna Martie am pregatit si noi cateva martisoare duhovnicesti pentru cei care doresc sa impartaseasca cu noi un verset din paginile scripturii.

Dupa Sfanta Liturghie, am iesit la poarta bisericii si ne-am "alaturat" cersetorilor care asteptau iesirea oamenilor din biserica.Rolul nostru era putin schimbat fata de al lor noi am iesit ca sa daruim....

Poftiti la martisoare duhovnicesti!

Lumea nedumerita, neasteptata, intrebatoare....

Ce sunt acestea!?

Martisoare duhovnicesti.....

Si cum sunt alea!?

Serviti si "gustati" ( ce bun este Domnul, imi rasuna in gand cuvintele apostolului Pavel )

Oamenii de toate felurile unii increzatori, altii derutati de priveliste,  altii grabiti nu au timp sa desluseasca bine, altii cotrobaind prin buzunar...

Nu sunt pe bani noi le daruim! :)

Oamenii sunt obisnuiti cu reclamele nu cu martisoarele noastre care ridica pe fiecare fata semne de intrebare.

Dar martisoarele sunt atragatoare, Patrisia care le imparte arata tare bine asa ca, martisoarele incep sa dispara una cate una de pe farfurie.( semn bun :) ca nu am lucrat degeaba)

O doamna se apropie de mine si imi sopteste ca este impresionata de acest gest.Isi cere iertare pentru ca  doreste sa-mi puna cateva intrebari. Pleaca multumita cu martisorul pe care il va purta in pormoneu deoarece i se potriveste foarte mult!

Am considerat ca versetul ales ni se potriveste defapt noua tuturor.

Iar pentru ca au fost persoane frumos impresionate noi am prins curaj, iar Duminica viitoare vom pregati ceva pentru ziua de 8 Martie.

Va doresc o zi calda!