Bun gasit la o noua saptamana in care nadajduiesc sa fiu un pic mai buna.
Cu fiecare zi ce trece si cat mai am viata pe acest pamant, dar pe care mi l-a daruit Dumnezeu, ar fi frumos sa inaintez spre perfectionarea mea interioara de aceea am spus ca vreau sa fiu in acesta saptamana mai buna.
As dori sa aduc un incident care s-a produs sambata noaptea dupa Eurovizion.
Nu am urmarit emisiunea dar, Iulia mi-a povestit ca reprezentantele Rusiei au fost un grup de femei foarte invarsta. Din curiozitate am vrut sa le ascult fapt pentru care am cautat pe You Tube piesa lor.
Desi nu sunt intru totul de acord cu anumite aspecte totusi m-au incantat acest grup de bunicute.
Chiar m-au bucurat ca si-au facut loc intr-o scena unde o lume intreaga sa le poata admira frumusetea unui costum national, bucuria si veselia care radia pe fetele lor iar nu in ultimul rand povestea si tinta cu care ele au urcat pe scena Eurovizionului.
Acesta este aspectul frumos dar eu vreau sa vorbesc despre aspectul urat al lucrurilor.
Dupa ce le-am urmarit, am cautat si reprezentanta Romaniei. Cel mai mult m-au interesat comentariile. Am vrut sa vad de fapt daca sunt comentarii cu privire la aceste bunicute.
Vreau sa va spun ca am ramas dezamagita, indurerata de cum abordam noi parerea la comentarii.
Un vocabular de nedescris. Desi erau undeva la vreo 200 de comentarii la acea ora, nu m-am putut dezmetici din uluiala care m-a cuprins in mijlocul acelor cuvinte murdare,taioase, injositoare, ingrozitoare.
Ei, mi-am zis: hai sa trec la spanioli sa vad si comentariile lasate de ei.
Cam aceeasi cantitate de comentarii ca numar, dar exact opusul expresiilor celor de la romani.
Am gasit frumusete de cuvinte adresate atat reprezentantei lor, cat si o multime de expresii frumoase adresate acestor bunicute.
In momentul acela dezamagirea m-a cuprins si mai tare cu privire la cei din neamul meu.
Suntem inca departe...avem probleme mari cum ne expresam.....ce scoatem din forul interior....
In cartea Domnului am gasit o invatatura a Sf.Apostol Pavel.
In momentul in care noi ne umplem de frumusete interioara cu cuvinte si expresii inaltatoare, este imposibil sa fim capabili sa mai scoatem gunoaie si murdarii din gurile noastre.
Va doresc o saptamana cu parfum de Rai!
13 comentarii:
O saptamana binecuvantata, draga Corina!
Să ai o săptămână plina de lumină şi har, dragă Corina!
Multumim frumos pentru cuvintele frumoase si ziditoare!
Draga Corina iti urez sa ai saptamana frumoasa!
Cu drag,
Mihaela V
foarte trist ce-am aflat, ne sapam singuri groapa, pe langa raul acesta impus, se mai adauga si raul pe care ni-l facem singuri...iesirea este doar pe verticala, spre Hristos...
Doamne ajuta!
Doamne ajuta Corina in gindul si propunerea ce ti-ai pus-o, eu am vazut Eurovizionul desi nu-s deacord cu maaaaare parte ca sa nu zic totul de cum se reprezinta dar ne uitam an de an sa vedem cum se transforma cintecele tarilor noastre intr-o lumea intraga si observ ca an de an tarilor noastre le e rusine de limba lor materna si incearca sa se "modernizeze" chipurile si ma intristeaza, mi-au placut si mie batrinicile "babushki" ce mindre erau ele de costumatiile lor de opincile si de limba lor sa nu mai vorbim de cuptorul lor din spate dupa mine ele meritau primul loc pentru naturalitatea lor si pentru morala ce le-au dato tinerilor din jurul lor. Doamne ajuta si o saptamina frumoasa sa aveti
Nu am urmarit concursul dar tare m-ai facut curiosa. O SAPTAMANA PLINA DE BUNATATE SA AI, DRAGA cORINA!
Liliana inapoi la Betel asa cum spui tu la Hristos unica sansa de a trai frumos.
Multumesc pentru gand!
Taniusa eu si azi am mai intrat odata sa le vad pe bunicute:))
Cuptorul, opincile, costumul si toate cele au fermecat o lume intreaga...:))
Din comentariile pe care le citisem la spanioli, nu mai conta in ce limba cantau nu a deranjat pe nimeni ca nu au cantat in engleza...
Adriana draga mea cauta pe You tube. Sunt absolut originale... :))
Nu stiu daca in romaneste vine povestea lor dar, ele au urcat pe scena Eurovizionului pentru a repara Biserica lor din sat care a fost distrusa in urma cu multi ani.
De 20 de ani ele merg la Biserica din satul vecin la 40 de Km.
Am citit pe spanioli povestea lor si e tare faina...:)
le-am vazut aseara...sunt super tari...incepand de la costume pana la bucuria cu care cantau.
http://www.youtube.com/watch?v=o8AzvUfl6dw&feature=endscreen
am cautat si alte videoclipuri cu ele..sunt multe pe youtube
"Să ştiţi, iubiţii mei fraţi: orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire, zăbavnic la mânie.
Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată puţin foc şi cât codru aprinde!
Foc este şi limba, lume a fărădelegii! Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc drumul vieţii, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei.
Pentru că orice fel de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare se domoleşte şi s-a domolit de firea omenească,
Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte.
Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl, şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Nu trebuie, fraţii mei, să fie acestea aşa."
Deşi am scris mai târziu, am scris mai mult. Cred că sunt de ajuns cuvintele apostolului Iacov redate de mine în comentariu. Spun mult mai mult decât aş spune eu.
Multumim parinte!
Frumoasa invatatura....
Ma gandesc ca sunt atatea bloguri cu invataturi frumoase, surse pentru a ne dezmetici din intunericul acestei lumi , si totusi oamenii nu sunt interesati de frumos... cu adevarat dureros...
Trimiteți un comentariu