Muntele Sfanta Ana

Pe acest munte traia un cioban batran cu oile lui.Intr-o zi cand era cu oile la pascut,aude un glas de femeie care cerea ajutor.Mosul fugi la stana unde isi avea arcul,il lua si se strecura printre tufisuri,spre locul unde se auzea glasul.Numai ca vede o fata,dupa care alerga un tatar calare.El voia s-o prinda,sa-si bata joc de ea.
 Cand ajunse in varful muntelui,o prinse de par,ca avea fata o mandrete de par,ce-i ajungea pana la calcaie,nu ca in zilele noastre cand femeia nu mai are par.Fata striga catre Dumnezeu cu amare lacrimi:
 -Doamne Tu care toate le vezi si toate le stii,Tu stii ca nici soarele nu m-a vazut desbracata.Te rog din tot sufletul nu ma lasa de batjocura la acest pagan.Mai bine deschide pamantul sa ma inghita vie,dar sa ajung curata in imparatia Ta.
Si ca prin minune pamantul s-a deschis si biata fata a alunecat in deschizatura.Tatarul vazand ca-i scapa prada,a dat cu sabia,sa-i taie capul, dar n-a apucat sa-i taie decat parul,pe care il tinea in mana.
Dumnezeu a dat un vant puternic,de i-a smuls parul din mana,imprastiindu-l peste tot muntele.Din acel par a crescut un fel de iarba buna de leac.
Daca privim bine,vedem cata diferenta intre fetele de atunci si cele de acum,care isi vand ce au mai scump pe niste amarati de dolari sau euro.Unde mai e credinta,unde mai sunt crestinii cei adevarati?
Nu-i de ajuns sa te nasti crestin,ci trebuie sa ne facem crestini.
Acolo unde fata a fost inghitita de pamant s-a format un lac de apa tamaduitoare.Ciobanul a povestit ceea ce a vazut pe munte,iar oamenii plini de credinta au ridicat o manastire cu hramul Sfanta Ana.
Doamne Dumnezeule,Mantuitorule si Duhule Sfinte,lumineaza-ne pe noi,sa vedem unde suntem si unde ar trebui sa fim.Si daca suntem pe o cale rea,intoarcene la calea buna si la dragostea dintai.

                                                     Din acelasi volum:
                                                       Adevaruri  si Taine