O nevointa

Trecand prin lumea aceasta mare a vietii intalnim mii de oameni cu mii si mii de ganduri.Fiecare isi expune credinta in felul lui.Pot sa spun ca de multe ori am auzit expresia referitoare la post "Ca nu-i pacat ce bagi in gura ci ceea ce scoti din gura".Omul stie tot. Da raspunsuri la orice i-ai pune in fata.Insa cand sa-l indrumi sau mai bine zis sa-i sugerezi  o nevointa fie ea cat de mica parca stai sa-l pui pe jar. Nevointa gadila urechea omului fie el si crestin.Am intalnit oameni care spun ca Dumnezeu nu cere de la noi sa faci Metanii de exemplu,nu asteapta sa tii post daca nu poti,nu asteapta sa dai daca nu ai de unde si asa omul se lasa dus de val si se culca pe urechea ca Dumnezeu e Mare si e Bun.El nu asteapta nimic de la noi decat inima.Dar cum ar putea omul sa daruiasca inima lui Dumnezeu cand el omul nu se nevoieste cu nimic?Mai jos vreau sa va aduc o poveste nu de basm ci o poveste adevarata a unei femei care m-a uimit printr-o nevointa pe care ea si-a luat-o pe umerii ei.Povestirea am gasit-o in revista Lumea Credintei.Poate ca multi dintre dumneavoastra o cunoasteti insa pe mine m-a impresionat de aceea vreau sa o aduc aici.Nu as vrea sa va plictisesc de aceea am hotarat ca e mai bine sa o impart in doua sau mai multe parti.Titlul este urmatorul:
           De ce nu taie mama cu cutitul duminica
Anul trecut m-a asteptat mama cu nerabdare sa ajung acasa, in Bucovina.Si pentru ca nu ma vazuse de mult, dar si pentru ca venise de la biserica si, stiind ca eu trebuie sa sosesc, isi cumparase un pepene si statea cu el in fata asteptandu-ma....ca sa i-l tai!Mama mea nu taie nimic cu cutitul, duminica. Nici nu gateste.Toate se fac sambata seara la mine in sat, dupa ce bat clopotele si se lasa lucrul .Asa era pe vremea copilariei mele, asa m-a crescut mama si asa tine ea randuiala si acuma....
   Duminica e ziua Domnului si trebuie s-o sfintim, zicea mama.Asa ca nu primeam haine curate, daca nu mergeam la biserica! Imi dadea si cativa lei pentu milostenie, chiar daca nu ceream, pentu ca spunea ca....
,,.....Eu nu ma duceam la biserica fara un ban pentru saraci.Atata plangeam la mama pana capatam un banut, cat de mic, ca sa-l dau la un om necajit...Altfel nu mergeam la biserica.Si mama, saraca ,facea ce facea si-mi dadea.Eram tare miloasa!O, de-as mai fi si acuma asa si daca as mai avea s-acuma credinta de atunci!
N-am sa uit cate zile oi trai cum m-a binecuvantat un om care venea din lagar, dupa razboi, cu un sac in spate, legat ca un fel de traista, cu care m-a rugat plangand:Copila vin de departe tare si-s atata de flamand! N-ai cumva o bucata de mamaliga, ca n-am mancat nimic de trei zile?Si eu atuncea mi-o fost tare mila si m-am dus si am smuls niste ceapa din gradina si i-am dat singura noastra mamaliga s-o manance!S-o mancat omul acela s-atata mi-o multumit!...
-Si bunica...?
-Mama, saraca, ma tot intreba si ea:Copila si noi ce mancam acuma?-ca mamaliga era toata mancarea noastra din casa.In sinea mea insa eram tare multumita ca l-am saturat pe saracul acela! Pe atuncea cand ne era bine mancam mamaliga cu zer, sau turta cu tarate.Mai tarziu cand mama mai lucra cu ziua la scoala, ne mai dadea directorul-Rotar il chema-s-aruncam cojile de la cartofi si eu le spalam, le prajeam un pic si le mancam.S-acuma zicem ca-i rau?!..Asta nu-i chin! Sa ne fereasca Dumnezeu de chin!Chin era cand umbla saraca mama sa imprumute un crac de lemn sa aiba cu ce face focul si eu zaceam la pat si era inghetata apa in galeata in casa!S-au cand am stat cu picioarele in cenusa, ca sa-mi tina de cald, ca nu mai aveam lemne de pus pe foc.Si de mers la scoala mergeam cand eu cand Zaharie (fratele), ca n-aveam decat o pereche de opinci, s-acelea erau mari, ca erau ale mamei.
                            Va urma