Este Duminica dupa ce am sosit de la Sf.Liturghie am ajuns acasa si la putin timp am pregatit masa pentru mancarea de amiaz.In timpul mesei fiecare a avut de zis ceva.Printre altele am inceput o discutie cu Iulia in legatura cu importanta mersului la biserica si cand se poate in adunarea de la Madrid a Oastei Domnului pentru ca tocmai le propusesem mersul la adunare in aceasta dupa amiaza.Bogdan s-a iritat iar Iuliei nu-i cadea foarte bine acest program.
-Pentru ce trebuie sa ne gandim doar la Dumnezeu toata Duminica? intreaba Bogdan.
Si de aici am inceput sa explicam tinerilor nostrii importanta practicarii inca de copil viata crestina.Printre altele am ajuns la pilda celor Zece fecioare.Iulia are 13 ani si m-am gandit ca i se potriveste foarte bine ceva despre fete.
Asa ca am inceput::Cele zece fecioare erau practicante ale bisericii.Cinci erau intelepte iar cinci nebune.Toate asteptau sosirea Mirelui adica pe Domnul Hristos sa le ieie si sa le duca in odaia de oaspeti.
Toate cele zece fecioare aveau candelele lor adica fregventau biserica insa numai cinci dintre ele aveau si ulei.
Cu alte cuvinte numai cinci din ele puneau baza pe cuvantul rostit de catre parintele si implineau cuvantul lui Dumnezeu.Dimineata este nevoie sa mergem la biserica pentru a lua binecuvantare,putere,Sf.Impartasanie cu alte cuvinte sa ne sfintim iar dupa amiaza in adunare sa-i aducem Domnului multumire pentru darurile primite,sa-I aducem lauda prin cantare,poezie si sa aflam cate o taina ascunsa a Evangeliei rostite dimineata in biserica.
Candela este materialul adica biserica din care facem parte.Iar untdelemnul este cuvantul care se propovaduieste in biserica si se continua in adunare unde este explicat mai pe larg.
La sfarsitul mesei i-am spus Iuliei ca daca o sa mergem zilnic in adunare acolo v-a afla mult mai multe lucruri despre cele Zece fecioare atunci cand v-a gasi de cuviinta Domnul sa i le descopere.Am atentionat-o ca nu stim exact cand vrea Domnul sa ne vorbeasca despre aceasta pilda.Poate dura o saptamana o luna sau chiar la anul viitor insa noi trebuie sa mergem ca sa putem afla.Mi-a pus o intrebare:Dar cum vorbeste Dumnezeu cu noi?
In nici un caz asa cum vorbim noi doua fata catre fata.Desigur nu asa, ci prin gandurile cu intentii bune sau printr-o persoana ori o sora sau un frate din biserica sau adunare.
Mai departe am ajuns toti la intelegere ca trebuie sa mergem in aceasta duminica la adunare.
Ajunsi acolo am gasit nu mai putin de 25 de copii impreuna cu parintii lor cantand Domnului.Erau toti numai zambet fetele fratilor parca straluceau.
Toata aceasta poveste a trebuit sa o povestesc pana la acest punct pentru ca sa puteti intelege ceia ce de fapt am urmarit sa va spun.
A luat cuvantul primul frate si ne-a vorbit tocmai despre pilda celor Zece fecioare dupa care ceilalti vorbitori au mers toti pe acelasi gand.
Exact cuvantul dezbatut in casa noastra la ora mesei.Am ramas uimiti toti (sotul, Iulia si eu) nu ne venea sa credem urechilor.Seara la culcare am intrat tiptil in dormitorul Iuliei si am intrebat-o ce parere are despre cum Dumnezeu a hotarat chiar in acea zi sa ii raspunda.
A zambit larg cum nu o face de obicei .Am sarutat-o si i-am dat imbratisarea de Noapte buna!
Tuturor binecuvantare!
8 comentarii:
Doamne, Corina, vizita ta din seara aceasta vine ca o binecuvantare si ca un raspuns:) sunt si eu pe aici doar ca in ignoranta mea m-am blocat putin la acest ultim post, adunare? frati? Am realizat insa la timp ca aici este si pr. Arsenie Boca si Paisie Aghioritul si nu trebuie sa fug. Esti ca o gura de aer proaspat. Cu respect, C.
Foarte frumos! Cred ca trebuie sa ne gandim la Dumnezeu in fiecare zi si sa traim dupa invataturile Sale.
Si e minunat sa traim ca adevarati frati ai Domnului mereu nu numai cand mergem la adunare la inchinarea de duminica.
Multa binecuvantare draga mea Corina!
ce minunat randuieste Dumnezeu toate lucrurile. numai trebuie sa avem rabdare si sa nu fortam noi.
o saptamana buna sa aveti!
Cristiana posibil sa fiu piedica pentru unii desi nu as dori.Credinta mea este cea ORTODOXA niciodata nu mi-as schimba-o.Puterea ei si tainele ei le-am invatat inca din anii adolescentei in aceasta lucrare de trezire a sufletului a Oastei Domnului.Te-as ruga sa nu fugi de mine si nici sa nu te poticnesti.
Iti multumesc pentru gandul lasat este foarte important sa ne spunem dubiile.Asa se pot clarifica multe neclaritati.
Te imbratisez si te astept in continuare.
Bunul Dumnezeu sa lucreze cu fiecare suflet.Iti doresc bucurie!
Elena cred ca stii cat e de grea lupta mai ales cu copii cand ajung la o varsta cand li se pare ca nu trebuie sa aculte tot ce spun parintii.Pentru mine acum incepe aceasta perioada si trebuie sa spun ca e foarte grea.Dar ma straduiesc sa pun bazele credintei in inima lor iar mai departe am nadejdea ca Bunul Dumnezeu se milostiveste de noi toti.
O calda imbratisare1
Loredana asa este noi sa facem introducerea iar Dumnezeu lucrarea care ii sta in putinta numai Lui sa o faca.
Iti trimit binecuvantari!
Slăvit să fie Domnul, pentru toate!
Te îmbrăţişez, dragă Corina!
Mariana in veci amin!
Trimiteți un comentariu