duminică, 11 martie 2012

Femeia casnica III


José Martí, Apostolul Cubei, vorbea de “meseria “ de om, pentru care trebuie pregătit copilul. Cu siguranţă că bazele le punea mama - cu cât mai pregătită pentru asta, cu atât mai bine pentru societate -. Şapte ani de-acasă! Ştim cu toţii ce-nseamnă această expresie din popor, referindu-se mai ales la situaţia negativă. De ce oare? Pentru că lipsa lor, adică lipsa educaţiei din acei ani  şi de acolo, din cuibul de dragoste şi căldură,  îl  împiedică pe om să  fie
om de omenie. Ce de expresii pline de tâlc, de înţătură! Iar noi fugim după teorii moderne şi de prin alte părţi.
 Femeia trebuie să se emancipeze, cu siguranţă, dar nu “aruncând  odată cu apa din copaie şi copilul”. Ea trebuie să se descătuşeze de lanţurile care o  împilează,    nu de legăturile ce dau viaţă, ei şi celorlaltora. Emanciparea femeii înseamnă cultivarea ei  şi uşurarea de sarcini, ce trebuie şi pot fi preluate de societate. Să i se ia  toată povara pe care de secole o poartă, nu  copilul  de care atâta nevoie are ea,  dar mai ales el, viitorul cetăţean al lumii.  Şi, aparent  uşurând-o,  el  să fie dus la creşă iar ea ….la muncă!  E una din consecinţele emancipării; poate  dintre cele mai dureroase. O prietenă din copilarie mi-a povestit că prin anii ’77, când fiul ei avea aproape 2 ani, obligată, ca asistent universitar, să meargă la cules de  porumb cu studenţii – celebra muncă patriotică - şi neavând pe nimeni apropiat să-i încredinţeze copilul, şi-a luat inima-n dinţi să ceară unor doamne – una cu rol administrativ, alta secretar de partid   – să-i permită să rămână alături de copilul ei. Cu multă superioritate, i-au răspuns: “-Dă-ţi copilul la creşă! Dă-ţi copilul la creşă! “ Aşa că, mama lui Ionuţ a trebuit să plece; convorbirile la telefon cu copilaşul ei erau umplute cu lacrimi la cele două capete ale firului.

Cuvintele au viaţa lor, îşi schimbă sensul, într-o direcţie sau alta. Îmi vine acum în minte  cuvântul “ţăran” care pentru mine a avut întotdeauna o conotaţie nu numai pozitivă ci una cu totul specială, rivalizând în modul cel mai efectiv cu acela de nobil. Acum vreo şapte ani, înainte de intrarea noastră glorioasă în Uniunea Europeană, cineva scrisese în “Român în lume”( am aflat mai apoi că era un tânăr, ceea ce era şi mai surprinzător şi deci îmbucurător) un minunat articol intitulat  Românii sunt  un popor de ţărani. Mare mi-a fost însă  uimirea, şi  supărarea,  când altcineva, tot tânăr, mi-a spus: “Auzi domnule, să ne facă  ţărani!”. Pentru că,  de când cu atâta civilizaţie orăşenescă, “ţăran” a devenit un adjectiv cu sens peiorativ ( asta atât  datorită ignoranţei orăşenilor cât  şi  decăderii ţăranilor, veniţi la oraş şi preschimbaţi  în proletari, adică în robi industriali). Cred că ceva asemănător se întâmplă şi cu cuvântul “casnică” . Nu ştiu dacă a avut vreodată un sens pe deplin pozitiv, căci femeia nu a fost niciodată preţuită la justa valoare  (poate doart de poeţi, filozofi sau copii). Socialmente nu i s-a recunoscut de fapt însemnătatea. De acolo şi necesitatea emancipării ei. De fapt necesitatea  recunoaşterii valorii ei. Ceea ce este cu totul altceva.  Nu vreau să bagatelizez  cumva  acest cuvânt, ba dimpotrivă, el fiind pentru mine un adevărat  titlu de onoare. Mă gândesc însă că  piaţa modernă pune tot mai mult accent pe “produsele de casă” ; petrecem sau ne simţim, mâncăm, ”ca la mama acasă”. E pură publicitate? Poate da, poate nu.  În orice caz am putea profita ca să atragem puţin atenţia asupra cât de mult înseamnă casa  şi….derivatele ei!  Din păcate femeia casnică pare a fi încă un asemenea derivat! Sau nici măcar!                                    
                                                                   I.B.





4 comentarii:

Deea spunea...

Superb, superb!!! Nu ma mai satur citind! Cata dreptate are, numai o femeie candva de cariera, actualmente casnica poate sa inteleaga :)

elena marin-alexe spunea...

Eu m-am nascut in oras, si am locuit in oras timp indelungat, pana in 2000, cand ne-am mutat in satul natal al sotului meu din jud.Vrancea.
Daca mis-ar oferi o reintoarcere in oras nu as mai da linistea si frumusetea locului acesta cu galagia, stresanta si aglomeratia orasului.
Acum sunt o casnica fericita!
Satul are splendorile si acuratetea lui iar eu le-am descoperit cu bucurie...
O seara buna draga Cori!

RamonaM spunea...

Visez sa stau acasa sa-mi cresc fetele, sa le invat sa coase, sa brodeze, sa gateasca si multe alte lucruri importante pentru viata de zi cu zi....dar nu o sa pot, pentru ca nu ne permitem, noroc ca nu am program lung si sunt la 13,00 acasa, sa pot sa ma ocup de toti.
Este nevoie de multa inteligenta pentru a aprecia o femeie casnica.

dulceameacasa spunea...

Am citit tot si, ca si tine, ca si voi, am fost impresionata de caldura cuvintelor, de sinceritatea lor, dar mai ales de adevarul si indemnul cu care sunt spuse. Si cred ca si eu imi voi gasi "locusorul" meu de... mama, cu voia Bunului Dumnezeu.