O pilda

 

Mantuirea darul lui Dumnezeu

Un invatator credincios le-a imprimat in inima si mintea elevilor invatatura  despre credinta, in felul urmator:

       - Ionel! - se adreseaza invatatorul unui elev, scotindu-si ceasornicul din buzunar - iti trebuie tie acest ceasornic?... Uite, eu ti-l dau tie!

         Elevul ramase surprins. Prin capul lui trecura fel de fel de ganduri. Desigur - isi zicea el - domnul invatator glumeste. Si privi oferta cu un zimbet de neincredere.

        - Ghita! - se adreseaza invatatorul catre alt elev - iti dau tie orologiul acesta. Tine-l tu!

           Dar si Ghita se uita la ceas cu un zimbet de neincredere.

        - Niculita! - se adreseaza invatatorul catre un al treilea elev - fii tu mai cuminte decat ceilalti... Uite, iti dau tie ceasul acesta, pune-l in buzunar!

        - Multumesc, domnule invatator! - zise Niculita. Si intinzandu-si mana, lua ceasul si-l puse in buzunar.

           Ajutat de pilda aceasta, invatatorul isi continua lectia despre credinta, si la sfarsit dadu sa plece.

         - Domnule invatator! - strigara baietii - v-a ramas ceasul la Niculita!

         - Care ceas? - intreba invatatorul. Pai n-ati auzit si n-ati vazut ca eu i l-am dat lui...? Eu l-am imbiat si i      l-am dat si as fi un mincinos sa i-l mai cer inapoi... Eu imi tin vorba data... Ceasul ramane pentru totdeauna al lui Niculita.

          Copiii ramasesera uimiti. Fiecare avea in gandul lui si pe buzele lui intrebarea: ´´Prostul de mine! De ce nu l-am luat eu?´´Toti erau mahniti ca pierdusera un dar asa de pretios.

´´Noi n-am stiut ca domnul invatator asa intelege lucrul´´ graira ei intr-un glas.´´Noi credeam ca...´´

           - Apoi vedeti - grai invatatorul - gresala voastra este tocmai aici.

Voi v-ati crezut pe voi, dar nu m-ati crezut pe mine. Sa nu faceti si cu credinta ce sufleteasca tot asa!

Insa asa fac cei mai multi crestini. Credinta cea slaba si slabanoaga incepe tocmai de-aici. Omul nu-l crede pe Dumnezeu pe cuvantul lui sel sfant, din sfanta Scriptura.

In fata ofertei cu ceasul invatatorului, copiii, in loc sa primeasca darul, se ocupau cu gandurile lor, si ascultau de indoielile lor.

Asa e si omul. In fata darului mintuirii, in fata promisiunii lui Dumnezeu, omul  indata isi pune in cumpana gandurile lui, ocoselile lui si indoielile lui.

Ii arati omului locul din sfanta scriptura unde Domnul spune sa nu ne framantam caci El ne poarta grija.

O fi - zice omul - dar el crede mai mult in svarcolirile lui decat in cuvintul Domnului.