Intr-un catun

N-ar fi loc in lumea-ntreaga,cum apostolul a spus,
ca sa scriu cu de-amanuntul, tot ce-a faptuit Isus.
Si de-atunci de-am scrie vrafuri si volum dupa volum,
Iata numai o lucrare:
Undeva intr-un catun,
intr-o iarna mai geroasa, catre vremea de Craciun,
cu o Biblie in mana, in locasul sfant din sat,
predica zelos pastorul , cu duh bland si devotat,
despre vaduva sarmana, care printre cei avuti,
a adus si ea la Templu cei din urma doi banuti.
"Fratii mei, spunea pastorul,multi au dat arginti si zloti.
Vaduva ne spune Domnul, ea a dat mai mult ca toti!
Daca dai si dai cu mila, unui om flamand, stingher,
un banut din saracie e cat o comoara-n Cer.
Si cand rupi in doua painea pentr-un frate credincios,
tu sa stii ca cel ce-ti spune multumesc - e chiar Hristos."
Astfel le-a vorbit pastorul si-a raspuns cu toti :Amin!
Dar mai din adanc raspunse un biet suflet de crestin.
Si pornind el catre casa, se gandea batand pasi iuti,
doar la vaduva sarmana, care-a dat cei doi banuti...
"Doamne isi zicea strangandu-si vechitura de cojoc,
ea a dat ce-avea in punga, eu nici punga n-am deloc....
Dar ce-i drept am sanatate, am picioare, grai...Ia stati!
Am sa merg din casa in casa si-am sa cer de la bogati.
Ei au bani, eu am credinta.Si-astfel Domnul care-I bun,
va-ngriji ca si saracii sa se-nbrace de Craciun!"

Si a doua zi se duse la bacanul cel falos,
ce-n biserica adesea se-nchina catre Hristos.
Cum catre Craciun se-ntampla, pravalia era plina.
Intre doi clienti crestinul catre negustor se-nclina.
-Domnul sa va aiba-n paza!Uite ce voiam sa spun:
Dati si pentru cei in lipsa o hainuta de Craciun!
-Alta treaba n-ai fartate? Am eu timp de daruit?
-Da! Iertati-mi indrazneala! zise omul umilit.
Si iesind isi spuse-n sine:"Timpu-i scump la negustori.
Ia sa-ncerc eu inca-o data maine in revarsat de zori."
Si, din zori cand pravalia se vedea aproape goala,
el intra, dadu binete si cu vorba lui domoala,
incepu:-Acum desigur nu sunteti grabit ca ieri.
Pentru cei sarmani vin iarasi, ca sa dati...dupa puteri.
-Ce sarmani? striga bacanul.Ia te rog sa iesi afara!
Cine n-are sa se-mbrace sa munceasca, nu sa ceara!

Omul iar s-a-ntors spre casa plin de ganduri:
Nu se poate
sa nu aiba el un mugur cat de mic de bunatate!
N-am vazut eu cum se roaga? isi zicea zorind prin frig.
"Dar aici in pravalie, gandul lui e la castig.
A!.. Ia stai! Sa-ncerc mai bine sa ma duc cand sta la masa.
Intre-ai sai, acel mic mugur e o floare luminoasa...
Ma voi duce prin credinta.Si-astfel Domnul care-I bun
va-ngriji ca si saracii sa se-mbrace de Craciun!"

Iar a doua zi cand, veseli,toti ai casei la bacan,
luau masa impreuna, in belsug de bogatan,
laudand cotletul strasnic si al vinului miros,
cine le rasare-n usa cu cojocul zdrentaros?
Biet crestinul plin de ravna.Negustorul ca trasnit,
s-a facut la fata negru.Dintr-o data a sarit
si-mbrancindu-l jos pe scara, repede cu-n vresc de foc
-Na pomana!Na pomana! il croi peste cojoc.
Pe cand omul din zapada, isi zicea, strangand din coate:
"Doi banuti eu cred c-ar face vanataile din spate..."
Iar cand obosi bacanul, omul se scula de jos,
si frecandu-se pe sale, zise: -Multumesc frumos...
Pentru mine-atat ajunge...Dar... sa nu va suparati,
spuneti-mi acuma totusi....pentru cei sarmani ce dati'

Cand il auzi, bacanul, a incremenit in ger.
Parca l-a strapuns deodataInsusi Dumnezeu din Cer.
Prabusindu-se pe scara, zise:-Vai, sunt un smintit.
Am lovit un sfant, un inger, chiar pe Domnul L-am lovit.
Frate iarta-mi nebunia!Vino-n casa mea acum,
sa-mi indrepti de azi-nainte pasii pe-al credintei drum!

Si de nu a dat atata cat a daruit Zaheu,
dar a dat cu voie buna cum I-e drag lui Dumnezeu.

Iar a doua zi crestinul, ca un bun misionar,
dupa alti Zahei, prin viscol,alerga zicandu-si iar:
"Ei au bani, eu am credinta, si-astfel Domnul, care-i bun
va-ngriji ca si saracii sa se-mbrace de Craciun".
                                                Amin.
                                    Costache Ioanid
        Slavit sa Fie Domnul!